"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Festivalul Tuicii de la Valenii de Munte


In ultimii 4 ani, la sfarsitul lunii octombrie, oraselul Valenii de Munte devine locul unde se astampara setea de cultura si de…bautura. Anul acesta am semnat si noi act de prezenta la Festivalul Tuicii, editia 2009.

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/FestivalulTuicii

Datorita orei la care ajungem in Valenii de Munte, prima oprire o facem la Casa Memoriala Nicolae Iorga. Aici gasim incaperile in care a trait savantul vreme de 30 de ani. Muzeul memorial omagiaza personalitatea marelui savant roman Nicolea Iorga (1871 - 1940), istoric de renume mondial, memorialist, dramaturg, critic si istoric literar, care a locuit in casa devenita muzeu in 1965 si construita in sec. al XVIII-lea, in stil brancovenesc, de catre un boier local. Biroul si salonul de primire pastreaza cadrul intim al perioadei traite aici de Nicolae Iorga, putand fi admirate picturi pe sticla, pe lemn sau panza, ultimele semnate de mari artisti ca: Nicolae Grigorescu, Severo Burada, Catul Bogdan, precum si manuscrise, fotografii si diferite acte originale sau in copie.
Muzeul adaposteste, de asemenea, si o expozitie documentara referitoare la activitatea savantului in tara, peste hotare si la Valenii de Munte, unde acesta a infiintat si patronat cursurile Universitatii Populare de vara care ii poarta numele (pe vremuri, timp de 1 luna, aici erau tinute cursuri unde veneau studenti din intreaga lume; Nicolae Iorga cunostea importanta informatiei in formarea unui tanar, astfel ca in cadrul cursurilor erau prezentate cele mai noi descoperiri in toate domeniile stiintei; insusi Nicolae Iorga a scris o carte despre istoria fiecarei discipline in parte).
Toate obiectele sunt originale: mapa pentru documente din piele de Cordoba, pana de gasca si calimara, covoarele moldovenesti. D-na muzeograf Doina Popescu ne ofera detalii foarte interesante despre Nicolae Iorga; vorbeste despre savant intr-un mod in care iti da senzatia ca acesta este inca prezent in modesta casa.
Poate unii dintre voi cunosc detalii despre geniul savantului Nicola Iorga, dar as dori sa amintesc aici numai cateva dintre acestea: s-a născut la Botoşani în 1871, clasele primare le-a făcut în oraşul Botoşani, iar liceul şi universitatea le-a făcut la Iaşi. A absolvit Universitatea într-un singur an de frecvenţă. La 3 ani vorbea si scria perfect in limba franceza, la 10 ani dadea meditatii la limba franceza pentru a intregi veniturile familiei. La 18 ani a fost numit profesor de limba latina la Ploieşti, la Liceul Sf. Petru şi Pavel de unde a plecat în Germania, şi-a luat doctoratul în istorie la 23 de ani si s-a întors în ţară, fiind numit profesor universitar în Bucureşti, la catedra pe care a condus-o timp de 50 de ani. «Eu nu am învăţat a ceti şi a scrie. Acestea sunt lucruri care mi-au venit de la sine», scria el în «O viaţă de om, aşa cum a fost».
A scris 1. 259 de lucrări, 25. 000 de articole. A vorbit în 16 limbi straine si a scris în 7 limbi straine, iar biblioteca savantului a numărat 80. 000 de volume, «Biserica celor 80. 000 de glasuri», cum îi plăcea profesorului să spună. Unui om obisnuit i-ar trebui 60 de ani ca sa citeasca toate cartile citite de savantul Nicolae Iorga. A parasit aceasta casa in data de 11 noiembrie 1940 (calendarul din acele zile ce inca mai exista in casa arata aceasta data, de 11 noiembrie 1940), dupa ce a fost puternic avariata de cutremurul ce a zguduit Romania in noaptea de 9-10 noiembrie 1940. In noaptea de 27 noiembrie 1940 savantul Nicolae Iorga este impuscat de un grup de legionari in padurea de la Strejnic, langa Sinaia.
Din cate aflam, turistii francezi si italieni sunt fascinati de personalitatea savantului si de tot ceea ce inca se pastreaza in Casa Memoriala (picturile originale ale lui Grigorescu “ Pe valea Campinitei” si ”Florile de Mar”, precum si mobilierul lucrat in lemn de paltin in Bucovina, si decorat cu motive policrome in culorile tricolorului: rosu, galben si albastru). Foarte frumoasa si interesanta este si expozitia temporara de ceasuri gazduita la Casa Memoriala Nicoale Iorga in colaborare cu Muzeul Ceasurilor din Ploiesti.

De aici mergem alaturi, la Muzeul de Etnografie al Vaii Teleajenului din Valenii de Munte: exponatele sunt destul de putine, insa ingrijite si reprezentative pentru zona Prahovei. Inaugurat la 31 octombrie 2002, Muzeul Etnografic al Vaii Teleajenului functioneaza in cladirea anexa a "Scolii de Misionare", infiintata de Nicolae Iorga in anul 1922.
Muzeul este consacrat unui domeniu traditional si anume acela al ocupatiilor si mestesugurilor. Expozitia permanenta a muzeului este structurata astfel incat vizitatorul sa poata parcurge cu privirea toate etapele de prelucrare din industria casnica traditionala.
Valea Teleajenului are un fond folcloric extrem de bogat si de variat. Caile comerciale prin care se realizau schimburile de marfuri intre Transilvania si Tara Romaneasca au atras oameni veniti din diferite regiuni geografice, cu timpul aici realizandu-se o interferenta de datini, traditii si conceptii ce au determinat o bogata viata spirituala.
Una dintre principalele preocupari ale muzeului este aceea de a valorifica "memoria locurilor" punand in circulatie publica tezaurul de marturii pe care il detine.
In societatea traditionala locuitorii comunitatilor rurale au avut si inca au doua tipuri de ocupatii:
- primare: agricultura, cresterea animalelor, pomicultura si viticultura;
- secundare: vanatoara, pescuitul, albinaritul, exploatarea padurii, mineritul, mestesugurile traditionale. Pentru a avea o reprezentare cat mai obiectiva a structurii ocupationale in Valea Teleajenului, Muzeul de Etnografie are in componenta expozitiei de baza majoritatea acestor ocupatii.
Fiindca pastoritul in zonele inalte ale Teleajenului este o practica veche, s-a realizat o parte importanta a unei stane, "fierbatoarea", in care baciul prepara produsele lactate dupa retete vechi. Acestora li se adauga activitati adiacente, ce tin in special de prelucrarea productiei agricole obtinute, ilustrate in expozitie prin: morarit, fabricarea uleiului, a tuicii, a vinului si practicarea mestesugurilor (prelucrarea firelor de origine vegetala si animala, prelucrarea lemnului si a metalelor).
Daca seria uneltelor de munca impresioneaza prin ingeniozitate, incepand cu cele de o mare arhaicitate (ca de pilda drisca de treierat) pana la mai "noua" instalatie de curatat stiuleti de porumb, produsele mestesugaresti se disting prin armonia formelor de decor si cromatica (covoare, ceramica, piese de mobilier etc.) fiind marturii ale simtului artistic deosebit al mesterilor populari.
Ne incheiem vizita cu o ultima oprire, la Muzeul de Arta Religioasa unde admiram, in cele patru incaperi, icoane pe lemn din sec. XVIII - XIX, sfesnice de argint, vesminte preotesti si frumoase obiecte bisericesti preluate de la biserica din localitate. Nu se cunoaste locul unde au fost lucrate, se stie doar ca dateaza din sec. al XVIII-lea.
Situat intr-o regiune pitoreasca, veche vatra folclorica, orasul rasfirat pe malurile paraului Valeanca si pe malul drept al Teleajenului, cu case ascunse in gradini, a fost locul care l-a fermecat pe savantul Nicolae Iorga cand a poposit aici in anul 1907. Savantul semnalase, inca din 1906, absenta muzeelor din orasele de provincie ale tarii. La indemnurile acestuia, in perioada interbelica, se incearca deschiderea la Valenii de Munte a "unui muzeu istoric al orasului", care sa aminteasca generatiilor viitoare despre tot ce se leaga de traditia acestui oras. In 1923, Nicolae Iorga deschide Muzeul de Arta Religioasa, in cureta bisericii "Nica Filip" (monument ridicat in anul 1808 de tetralogofatul Filip), intr-o casa veche - cu patru incaperi - ce apartinuse dascalului acestei biserici. Muzeul detinea peste 300 de exponate, adunate de profesorul Nicolae Iorga din donatii ale localnicilor si ale celor aflati in zona inconjuratoare orasului. Presa vremii semnala si aprecia contributia savantului, afirmand ca dintre asezamintele ctitorite de Nicolae Iorga "cel dintai ese muzeul regional pe care-l ingrijeste cu osardie deosebita si cu nobil devotament".
In 1940, la cutremurul din 9/10 noiembrie, cladirea acestui muzeu a fost grav avariata. La 19 august 1922 a fost infiintata Scoala de Misionare Morale si Nationale "Regina Maria", intr-o veche casa boiereasca din sec. al XIX-lea, pe care banca Almasanu a oferit-o in acest scop domnului Iorga.
Tinerele invatatoare, alese dintre cele mai bune din toate regiunile tarii erau educate timp de 1 an in spirit pedagogic nou (programa era speciala, intalnita chiar de catre Nicolae Iorga: nu se trecea la o materie noua pana nu era bine aprofundata materia actuala), stiintific si patriotic (uniforma tinerelor invatatoare era costumul popular al zonei din care proveneau). Misionarele cultivau la sate un suflet romanesc.
Ca o continuare a traditiei, astazi aceasta cladire adaposteste o expozitie de arta religioasa, ea cuprinzand in cele patru sali exponate de valoare deosebita, incepand cu icoane pe lemn din sec. al XVIII-lea - al XIX-lea, sfesnice din argint si alama, diverse tipuri de cruci, vesminte preotesti (mitra, zelon, manecute, epitrahil, brau), acoperitoare de potir din sec. al XIX-lea, carte veche bisericeasca, scoarte de lana etc.
Doua camere sunt destinate prezentarii bogatului patrimoniu local, reprezentand obiecte din sec. al XVIII-lea si al XIX-lea: icoane pe lemn, carte bisericeasca, vase de cult, chivot de manastire, piese de o valoare deosebita ce ofera o imagine a vietii religioase locale.
Pentru ca am primit calde recomandari de a vizita si Muzeul de Stiinte Naturale Cultura Prunului, deschis in urma cu 2 luni, mergem si acolo: intr-o singura incapere este amenajat un colt de padure in care se aud zgomotele animalelor salbatice, cantecele pasarilor, si sunt reprezentate flora si fauna de pe Valea Teleajenului. Impresionante sunt insa trofeele cinegetice: colti enormi de mistreti si coarne uriase de cerbi.

Cum se apropia ora de inchidere a muzeului, ne indreptam spre parcul din centrul orasului unde, ce sa vezi: fum cu miros de mici si de pastrama, aglomeratie, tineri si copii in costume populare. Incercam sa acoperim “sistematic” zona de tarabe, de la un capat la celalalt. Ne amestecam in multime si trecem rapid de vanzatorii de chiciuri, imitatii si altele asemenea. La tot pasul dadeau in fiert cazane cu porumbi, peste tot mirosea a zahar ars de la vata pe bat; dar unde sunt producatorii de vin si tuica, unde sunt oierii?

Abia pe ultimele doua randuri ajungem in sectorul de produse traditionale. Aici trebuie sa vii cu burta goala si cu portofelul plin, caci oferta este foarte tentanta si variata. Licorile bahice curg in pahare pentru degustatorii de ocazie. Tuica aurie, vin alb, vin rosu, must – totul este pe alese, dar mai ales pe gustate. Probabil unii dintre cumparatori se decideau mai greu, pentru ca incercau cu spor ofertele alcoolice ale producatorilor. Cu greu rezistam catorva oferte si tentatii, in schimbul surprinderii a cat mai multe cadre de la Festivalul Tuicii. Oamenii sunt prietenosi si se bucura sa fie in centrul atentiei, ca modele. La urma urmei, vorba unuia dintre ciobanii de la taraba: daca vanzare nu e, macar poze sa ne facem! Ba chiar unul dintre ei se suparase ca nu-l pozase nimeni toata ziua. Asa ca am facut hatarul omului si ne-am aliniat, cativa fotografi, sa-i facem portretul. Cum langa un pahar de tuica si unul de vin se potriveste bine si ceva de mancare, pe tarabe gaseai cam tot ce iti poftea inima: pastrama cu boia si cimbru, carnati de oaie afumati, cas, urda, branza afumata in coaja de brad.

Preturile mi s-au parut accesibile, fata de alte targuri la care am participat, asa ca am umplut rucsacul cu fel de fel de produse traditionale. Si cum umorul si ironia nu pot lipsi de la astfel de sarbatori populare, puteai cumpara miere de albine de la firma “Trantorul SA”; pentru ca trebuie spus ca si oferta de produse apicole era foarte bogata!
Dupa ce ne-am luat cate o portie de pastrama cu mamaliga si vin fiert am mers in fata scenei, unde cativa dansatori in costume populare jucau o perinita. Treptat insa atentia ne-am indreptat-o catre grupul de petrecareti care incinsese o hora chiar langa noi: cum eram in a doua zi de Festival al Tuicii nu deranja pe nimeni daca isi mai dadeau cu stangu-n dreptu’…ritmul dansului tot vioi ramanea! Se vedea ca oamenii uitasera cu totul de griji si voiau doar sa se simta bine: pana la urmatoarea recolta de prune mai e un an! Asa ca asteptam si noi, cu pofta si interes, editia viitoare a Festivalului Tuicii!


Cristina si Cristin DUMITRU

marți, 27 octombrie 2009

Targul de Sfantu' Dumitru la Muzeul Satului


Pe 26 octombrie 2009 am fost, pentru a doua oara, la Targul de Sfantu' Dumitru, organizat la Muzeul Satului din Bucuresti.


Vremea a fost extraordinar de frumoasa, iar Targul mai reusit decat multe dintre targurile organizate la Muzeu. Au participat mesteri populari din mai toate zonele tarii, dar si apicultori, oieri, artizani. Poate ca pana la urma, ne vom reintoarcem in timp si vom aprecia ceea ce am avut si (sper eu) inca nu am pierdut!

Mi-au atras in mod deosebit atentia cateva suveniruri si decoratiuni de Craciun facute din mirodenii: tot aerul din jur era parfumat (fara sa fie nevoie de vreun aparat care sa faca puf-puf si sa imprasite cine stie ce substanta in jur). Sunt excelente cadouri, mai ales ca vine perioada Sarbatorilor de Iarna. Iata unde le gasiti: http://bungust.ro/default.html

Ne-am reintalnit apoi cu d-na Mirella Neagoe, coordonatoarea si sufletul Ansamblului Folcloric Creveniceanca din satul Crevenicu, Teleorman.

Foarte interesanta si sectiunea expozantilor de oua incondeiate din Bucovina: cei pasionati puteau primi lectii si sfaturi interesante despre vopsitul oualelor de Paste!

A urmat apoi frumosul spectacol oferit de ansamblul folcloric "Sonte" al Asociatiei Macedonenilor din Romania. Foarte frumoase costumele populare si frumos si finalul spectacolului, cand s-au prins in joc si vizitatorii!

Ne-am continuat plimbarea printre casele Muzeului Satului, pe care nu-l revazusem de un an de zile.

Va prezint mai jos cateva detalii cat se poate de interesante despre acest frumos sat-muzeu: http://www.muzeul-satului.ro/

In 1867, Alexandru Odobescu, eminent om de cultura, propune prezentarea, in cadrul Expozitiei Universale de la Paris, intr-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectura populara.
Ceva mai tarziu, savantul Alex Tzigara Samurcas avea sa preconizeze aducerea unor gospodarii autentice si complete din toate regiunile mai insemnate ale tarii in Muzeul Etnografic, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala din Bucuresti, infiintat de el in 1906. Proiectul sau se va concretiza prin expunerea, in 1909, in acest muzeu, a casei "Ceauru", adevarata bijuterie arhitectonica in lemn, din zona Gorj.
In anii `30, in Europa, existau doar doua muzee in aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891) si Muzeul Bigdo din Lillehamer (Norvegia ). In tara noastra, la vremea respectiva, isi avea deschise portile, pentru public, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul "Hoia", de la Cluj, fondat in 1929 de catre profesorul Romulus Vuia.
Intre 1925 – 1935, ca sef al catedrei de sociologie din cadrul Universitatii Bucuresti, Dimitrie Gusti organizeaza, cu specialisti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folcloristi, geografi, statisticieni, medici) si cu studentii sai, campanii de cercetari monografice, cu caracter interdisciplinar, intr-un numar relativ mare de sate (Fundu Moldovei - jud. Suceava, Nereju - jud. Vrancea, Dragus - jud.Brasov, Dragomiresti - jud. Maramures, Clopotiva - jud. Hunedoara, Runcu - jud. Gorj , Rusetu - jud. Buzau etc. ). La incheierea acestor campanii de teren se realizau expozitii, unele chiar in satele cercetate, altele in salile de seminarii ale Universitatii Bucuresti.
Totodata, din initiativa profesorului Gusti si a colaboratorilor sai, intre care H. H.Stahl, Mihai Pop, Traian Herseni, Anton Golopentia, Mircea Vulcanescu, Gh. Focsa, au fost organizate, cu obiecte aduse din teren, doua mari expozitii de interioare taranesti: una la sediul Fundatiei Regale "Principele Carol" (1934 ), si cealalta in cadrul Pavilionului Regal din Parcul Carol (1935), ca un preludiu al viitorului muzeu in aer liber din Bucuresti.
Din martie 1936, in numai doua luni, s-a putut cladi o opera muzeografica de exceptie: Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti". In acest scurt interval de timp, echipele de specialisti si studenti (aceiasi care participasera la campaniile de teren), conduse de profesorii D. Gusti si H.H. Stahl, au achizitionat din satele cercetate constructii taranesti (case, anexe gospodaresti, biserici, instalatii tehnice) si obiecte de interior (mobilier, ceramica, tesaturi, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.In conformitate cu criteriul autenticitatii, al respectarii traditiilor locale de constructie, in vigoare si astazi, la remontarea constructiilor in muzeu au lucrat, sub supravegherea atenta a specialistilor, in primul rand a lui Henry H. Stahl si Victor Ion Popa, mesteri adusi din satele de provenienta a monumentelor .
Deschiderea oficiala a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, in prezenta regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o saptamana mai tarziu, 17 mai 1936.
In discursul inaugural, profesorul D. Gusti sublinia ca Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" este un muzeu original, care nu a fost creat dupa modelul muzeelor in aer liber existente la acea vreme in Europa, acestea fiind, dupa opinia lui, "prea etnografice" si "in mare masura romantice". Noul muzeu trebuia "sa placa nu numai ochiului, ci si sa infatiseze lucruri adevarate", el fiind, in viziunea sa " un muzeu sociologic al satului romanesc de azi" , "un sat-muzeu", sinteza a tuturor satelor din intreaga Romanie.
In etapa sa de inceput, respectiv intre 1936-1940, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" dispunea de 6.5 ha de teren. Pe acest teren au fost amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodaresti, o biserica (din Dragomiresti, jud. Maramures), troite, instalatii tehnice, fantani si un scranciob. Dispunerea lor s-a facut dupa un plan elaborat de dramaturgul si scenograful V. I. Popa. Acest plan, care in buna masura este valabil si astazi, tinde sa reproduca harta Romaniei, prin gruparea monumentelor de arhitectura si de tehnica populara dupa criteriul vecinatatii geografice a localitatilor de provenienta, in sectoare reprezentand marile provincii istorice ale tarii.
Sub aceasta infatisare socializata, Muzeul Satului - sinteza a tot ceea ce era tipic pentru satul romanesc traditional - trebuia sa constituie ,,0 adevarata scoala de cunoastere si de iubire a satului si taranului nostru". Misiunea muzeului era de a servi cunoasterii realitatilor satului, cu alte cuvinte informarii si educarii publicului. La acea vreme, aceste functii se concretizau aproape in exclusivitate prin formele clasice ale limbajului muzeal (expozitii, conferinte etc.).
Concepand Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" ca un muzeu sociologic, Gusti si colaboratorii sai au considerat ca misiunea acestuia era de a infatisa vizitatorilor realitatea, viata satului, asa cum era ea traita de taranul roman. De aceea, Gusti va aduce periodic, sa locuiasca, in casele din muzeu, familii de tarani din satele de origine a monumentelor, la inceput chiar pe fostii proprietari, ca in cazul casei de la Goicea Mica. Acesti "locuitori" au venit la Bucuresti cu tot ceea ce era necesar traiului, inclusiv cu pasari si animale. Gusti nu a prevazut insa urmarile acestei socializari: degradarea monumentelor si a obiectelor muzeale, prin utilizarea lor intensa, in conditiile in care, la vremea respectiva, nu existau tratamente corespunzatoare de conservare si restaurare a patrimoniului.
In 1940, ca urmare a inglobarii Basarabiei si Bucovinei si a unei parti a Tinutului Hertei si Bucovinei in Uniunea Sovietica, municipalitatea Bucurestiului a hotarat ca in unele gospodarii din muzeu sa fie gazduite familii de refugiati bucovineni si basarabeni. Faptul ca, ulterior, nu au putut fi gasite alte solutii, a facut ca acestia sa ramana in muzeu pana in 1948. In aceste conditii , muzeul a fost pus in situatia de a nu-si mai putea continua activitatea, de a-si inchide portile. In plus, utilizarea improprie a monumentelor, prin locuirea lor, a dus la distrugerea unui numar insemnat de constructii.
La capitolul pierderi trebuie mentionate si monumentele dezafectate in 1937 (sase mori de vant din Basarabia, o casa de macedoneni, o locuinta din Caliacra, o moara plutitoare si o cherhana), ca urmare a deschiderii santierului pentru ridicarea Palatului Elisabeta.
Anul 1948, cand Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" isi redeschide portile pentru public, iar la conducerea sa este numit Gheorghe Focsa, fost student al profesorului D. Gusti si membru al echipelor de monografisti, marcheaza inceputul unei a doua etape in evolutia institutiei. Prima sarcina pe care Gheorghe Focsa si-a asumat-o, la inceputul directoratului sau a fost de a-i evacua pe locatarii care mai ramasesera in muzeu, pentru a preintampina procesul de degradare a patrimoniului. In acelasi timp, eforturile sale s-au indreptat si in directia dotarii muzeului cu o schema proprie de specialisti, inainte de razboi institutia avand ca angajat numai un administrator.
In prezent, expozitia permanenta cuprinde 121 de complexe distincte, totalizand 338 de monumente, iar patrimoniul mobil insumeaza 53828 obiecte.
Acum asteptam sa vedem daca vor organiza un targ si de Sfantu' Nicolae...ca nu se face sa lipsim!
Sa aveti o toamna frumoasa,
Cristina si Cristin DUMITRU

luni, 26 octombrie 2009

Obiceiuri si traditii de Sfantu' Dumitru


Sfantu' Dumitru este considerat patronul pastorilor. Este stapan peste iarna ce va veni: caldura intra in pamant si Gerila incepe sa-si arate coltii. Daca jumatate din an stapaneste Sfantu' Gheorghe, cealalta jumatate este stapanita de Sfantu' Dumitru: in aceasta zi de 26 octombrie incepe in traditia populara iarna pastorala, care va tine pana pe 23 aprilie, cand va incepe vara pastorala, stapanita de Sfantu’ Gheorghe (Sangiorz).

26 octombrie este ziua soroacelor pentru slujbe si diverse inchirieri, incheiate de Sangiorz. Noile invoieli aduc prilejuri de aldamasuri si de veselie. Originea pastorala a obiceiului este dovedita atat de durata de sase luni a intelegerilor, cat si de cunoscuta zicala: "La Sangiorz se incaiera cainii, la Samedru se bat stapanii".
Sarbatoarea este un important moment calendaristic si concentreaza numeroase acte ritualice cu caracter de purificare si de divinatie, precum si practici de pomenire a mortilor si de pronosticare meteorologica.
Credintele si legendele populare il infatiseaza pe Samedru ca pe un batran obisnuit, pastor sau crescator de vite. Acum, in plina toamna, intr-o perioada de imbatranire simbolica a timpului, se considera ca zeitatea populara murea si invia simbolic in cadrul unui ceremonial nocturn asemanator revelionului, numit "focul lui Samedru", la care participa intreaga comunitate.

Pe 25 octombrie, au loc Mosii de Toamna (Ajunul lui Samedru): se fac pomeni pentru morti, din grau fiert cu unt, lapte sau branza. Femeile impart nuci, mere, struguri si prune uscate. Daca este belsug de gutui si nuci iarna va fi grea. Tot in Ajun de Sfantu Dumitru se fac focuri peste care sar copii ca sa fie sanatosi, sau tinerii ca sa se casatoreasca.
Tinerii adunau din timp, pe inaltimile din jurul satelor, gramezi de lemne si de cetina uscata, in mijlocul carora infigeau un brad verde, reprezentare fitomorfa a lui Samedru. Focul era aprins in noaptea ce premergea sarbatorii si era intretinut cu lemne uscate, paie si resturile ramase de la melitatul canepii. In jurul lui se mancau ofrandele aduse de femeile vaduve, se bea si se petrecea toata noaptea. Dimineata, la plecarea spre sat, flacaii luau cativa taciuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau gospodaria si pomii din livada.

In ziua de 26 octombrie se sarbatoreste Sfantu’ Dumitru, sarbatoare numita si Samedru sau Ziua Soroacelor.
Se tocmesc din nou servitorii pe la diversele treburi boieresti. Se tunde coama cailor pana la trei ani, ca sa aiba par frumos.
In Oltenia se spune ca celui ce va pazi aceasta sarbatoare ii vor fi ferite vitele de stricaciunea lupilor si oamenii vor fi feriti de boli. Acum cad fructele pomilor si se termina de semanat usturoiul (in Bucovina se spune ca cine seamana usturoiul dupa Sfantu’ Dumitru va avea parte numai de paguba in anul urmator). In aceasta zi incep vinurile sa fiarba. De Sfantu' Dumitru nu se piaptana, ca-i primejdios de lupi.

Daca de Sfantu' Dumitru este vreme aspra, iarna va fi buna. Altii spun ca daca va fi vremea buna, iarna va fi lunga si frumoasa. Ciobanii care vor sa afle cum va fi iarna isi astern dulama in mijlocul oilor si se uita sa vada ce fel de oaie se va culca pe dansa. Daca se va culca o oaie neagra, iarna va fi buna; dimpotriva, daca se va culca o oaie alba, iarna va fi aspra. De asemenea, daca luna va fi plina si cerul acoperit de nori, daca ploua sau daca ninge, iarna va fi aspra, cu zapezi grele.
Ciobanii pandesc toata noaptea unde dorm oile si, daca dimineata se va trezi intai o oaie alba si va pleca inspre sud, iarna va fi grea; daca se va trezi o oaie neagra si va pleca spre nord, iarna va fi usoara.
In popor se spune ca daca pana in aceasta zi nu ti-ai platit datoriile, le vei da inapoi dublu. Daca in gradina a ramas o floare ce nu s-a ofilit, aceasta nu trebuie rupa si lasata acolo pentru mangaierea sufletelor celor morti. De Sfantu’ Dumitru se muta in livada pomii tineri.

Cainii lui Sumedru sunt lupii de Sfantu’ Dumitru. Ei se tin pe 27 octombrie spre a fi feriti de lupi si ca oile sa fete bine. Acum se desfac stanile.

duminică, 25 octombrie 2009

Iubito, vine toamna de Adrian Paunescu


Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintra în portrete
Cad frunze picurînd singuratate
Si tu ai gesturi parca mai încete.

Si te iubesc la echinox si dupa
Iubito, vine toamna sa decline
Sa macine, sa naruie, sa rupa
Al lumii apogeu de feminine.

Cum tu ramîi la tarmure de mare
Eu plec s-astept si crivat si omaturi
Si sa ma-mbat la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alaturi.

Iubito, vine toamna dinspre munte
Cu ghilotine si anestezie
Tot omul e un snop de amanunte
Care ameninta esenta vie.

Cu hachite si mofturi si-alte alea
Îmi esti pedeapsa, dar îmi esti si doamna.
De pomi sinucigasi se umple valea
Iubito, te iubesc si vine toamna.

Natura se închide ca un templu
Cu lacate de fosfor si rugina
Eu mortii mele te voi da exemplu
Cît esti de disperata si senina.

Iubito, vine toamna pîna-n oase
O simt în mîna care ti se-ntinde
Priveste, ies fumuri peste case
Iubito, dupa toamna vin colinde.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Muzeul Cailor Ferate Romane, din Bucuresti


Pe 24 octombrie 2009 am participat la o interesanta excursie foto, impreuna cu Asociatia Bucurestiul meu drag!, la Muzeul Cailor Ferate. Va marturisesc sincer ca nu stiam de existenta acestui muzeu pana saptamana trecuta!
http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/MuzeulCFRBucuresti#

Am fost placut impresionata de machetele muzeului (locomotive si vagoane ce te ispiteau sa te joci cu ele!), dar si de prezentarea facuta de d-na muzeograf.

Iata cateva date istorice despre Muzeul CFR, dar si despre Caile Ferate Romanesti.

In anul 1924 a aparut ideea infiintarii unui muzeu al cailor ferate, fapt pentru care au fost salvate de la dezmembrare sau de la distrugere mai multe locomotive si vagoane vechi, pana atunci ratacite prin diferite depouri, asteptandu-si momentul cand vor fi trimise la "fier vechi". Atunci a scapat de la casare legendara locomotiva Calugareni, una dintre primele locomotive care au circulat pe linia de cale ferata Bucuresti Filaret–Giurgiu. Muzeul Ceferistilor a fost inaugurat pe 10 iunie 1939, cu ocazia aniversarii a 70 de ani de la deschiderea liniei Bucuresti Filaret–Giurgiu, in cadrul serbarilor "Ceferiadei".
In primavara anului 1953 a fost amenajat – in actuala cladire din Calea Grivitei 193 B – Muzeul Tehnic al Cailor Ferate, a carui deschidere a avut loc cu ocazia sarbatoririi centenarului liniei Bucuresti Filaret–Giurgiu, in anul 1969. Muzeul a fost revonat si redeschis accesului vizitatorilor anul trecut, in actualul sau format (3 sali cu exponate).
Putem enumera cateva locomotive cu aburi care fac parte din patrimoniul national:
• locomotiva cu abur 046 CALUGARENI, de la Depoul Bucuresti Calatori;
• locomotiva cu abur 1467, de la Depoul Sibiu;
• locomotiva Diesel Electrica 241-242, de la Depoul Dej-Triaj.
Alaturi de acestea, in incinta Muzeului Cailor Ferate sunt exponate care fac parte, de asemenea, din patrimoniul national:
• firmanul sultanului Abdul Medjid din 1857;
• pulverizatorul Gheorghe Cosmovici;
• injectorul de pacura Theodor Dragu;
• certificat de activitate al inginerului I.V. Cantacuzino emis de Caile Ferate Elvetiene.
Sala principala adaposteste machete de locomotive cu abur, lucrate artistic, printre care la loc de frunte se afla renumita Pacific. Sunt si placi (unicate) ce au fost montate pe vechile locomotive cu abur: Maffei, Hanomag, Resita si altele. In sala mijlocie exista machete de vagoane de marfa si de calatori care reproduc pana la cele mai mici detalii modelele adevarate. Tot acolo exista o masa a impiegatului de miscare din secolul al XIX-lea, dotata cu toata aparatura specifica. Mai sunt expuse: o centrala de ceasuri Siemens-Halsche, vechi unelte de lucru la calea ferata, precum si un drapel care a apartinut societatii sindicale a mecanicilor de locomotiva din Cluj din anul 1927. Acesta face parte din patrimoniul national. Sala din mijloc mai gazduieste o drezina care circula pe calea ferata intre cele doua razboaie mondiale.Un interesant tunel desparte salile intre ele. Un hol de trecere adaposteste felinare cu gaz originale. Ca o curiozitate, tot aici putem admira un minifelinar care functiona cu ulei de rapita, folosit de catre insotitorul de tren. In ultima sala sunt exponate de mare valoare istorica ce ar face cinste oricarui muzeu al lumii. Dintre acestea, putem mentiona:
• biroul original al inginerului Anghel Saligny (masa de lucu, calimara argintata, ochelari, tablouri, covor, trusa tehnica si o masa din marmura cu vechea harta a tarii), donat de familia sa – patrimoniu national;
• teleimprimator rapid Hughes (30 de cuvinte/min., fara decodificarea mesajului, cu un design unic – clape de pian);
• dosarul de rascumparare a liniei in 1862 de catre Statul Roman;
• teleimprimator Siemens cu taste metalice;
• sabie – tinuta de gala – CFR;
• medalii de o valoare deosebita;
• uniforme, sepci, ceasuri din toata Europa;
• cutia de unsoare Gheorghe Cosmovici – o mare inovatie care facilita functionarea locomotivei cu abur cu posibilitatea schimbarii uleiului la trei ani;
• piese originale de la vechile locomotive cu abur.

ISTORIA CAILOR FERATE IN ROMANIA
Pe 15 septembrie 1830, se deschidea in Anglia prima cale ferata din lume, intre Liverpool si Manchester. La 27 octombrie 1831 linia a fost vizitata de tanarul bursier roman Petrache Poenaru care, in raportul sau oficial, spunea printre altele: "Am facut aceasta calatorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului... douazeci de trasuri legate unele cu altele, incarcate cu 240 de persoane sunt trase deodata de o singura masina cu aburi..."A fost primul roman care a calatorit cu trenul.

Prima cale ferata construita pe teritoriul Romaniei: "Linia carbunarilor" - Oravita - Bazias
Directorul districtului minier din muntii Banatului, Gustav Granzsteim, prin memoriul sau adresat Baronului Kubek - seful Administratiei Averilor Imperiale de la Viena - in anul 1845, atragea atentia asupra importantei economice a extragerii carbunelui din zona Aninei. Aceasta era o importanta sursa de alimentare cu carbune, la Bazias, a liniilor de navigare pe Dunare. Intre anii 1845-1846 statul austriac pune stapinire pe toate minele particulare de carbune din Muntii Aninei. La 31 octombrie 1846 Cancelaria de la Viena aproba planul de construire a unei cai ferate cu tractiune cabalina, care sa transporte carbunele de la Anina la Oravita, ca si constructia unei cai ferate normale de la Oravita pana in portul Bazias de la Dunare. La 20 august 1854 s-a inaugurat linia Oravita-Bazias, in lungime de 62,5 km, numai pentru transportul carbunelui, aceasta fiind prima cale ferata construita pe teritoriul de astazi al Romaniei. Preluata la 12 ianuarie 1855 de catre "Societatea Cezaro-Craiasca Privilegiata a Cailor Ferate Austriece" (St.E.G.), dupa unele imbunatatiri, la 1 noiembrie 1856 a fost deschisa si pentru transportul calatorilor.

Prima linie ferata din lume construita pentru transportul marfurilor a fost in Anglia, "linia carbunelui": Stokton-Darlington (1825), pentru ca in Romania, prima cale ferata pentru transportul marfurilor sa fie tot o "linie a carbunelui": Oravita-Bazias.

Constructia de cai ferate in Romania
1864-1880
In Principatele Romane constructia de drumuri de fier a inceput prin cateva linii construite de concesiuni straine: Barkley, Strousberg si Offenheim.

Concesiunea Barkley: la 1 septembrie 1865, sub Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Guvernul Roman da in constructie companiei engleze John Trevor-Barkley, linia Bucuresti-Giurgiu, linie care a fost terminata la 26 august 1869.

Am aflat cateva detalii interesante despre aceasta concesiune: profitand de vacanta parlamentara, domnitorul a promulgat prin decret regal construirea caii ferate Bucuresti - Giurgiu; s-a iscat un adevarat scandal european cand parlamentarii au afirmat ca cesiunea realizata de domnitor nu este doar o modalitate prin care acesta si-a acoperit propriile afaceri. In cele din urma insa, apele s-au linistit si a continuat contructia cai ferate, astfel ca la 26 august 1869 regele Carol I a putut pleca cu primul tren romanesc de la Bucuresti la Giurgiu si de acolo, cu vaporul, mai departe la Viena.

Dupa inaugurarea oficiala, linia a fost data in exploatare pentru transportul de calatori la 19 octombrie 1869, sub directia francezului Dubois.

Concesiunea Strousberg. In septembrie 1866 Parlamentul Roman voteaza legea pentru concesia constructiei liniei Varciorova - Bucuresti - Buzau - Braila - Galati - Tecuci - Roman si Tecuci - Barlad, in lungime totala de 915 km, unui consortiu german in frunte cu doctorul Strousberg. Concesiunea era data pentru o perioada de 90 de ani, pretul constructiei fiind de 270.000 franci aur/km. Statul Roman garanta 7,5% din capitalul investit, drept dobanda si amortisment.Pentru obtinerea capitalului necesar constructiei, consortiul era autorizat sa emita obligatiuni a caror dobanda era platita pe timpul constructiei de catre consortiu, iar dupa terminarea lucrarilor si darea liniilor in exploatare, de catre Statul Roman, din venitul obtinut prin exploatarea caii ferate. La 10 septembrie 1868 se pune piatra fundamentala a Garii de Nord din Bucuresti, iar la 27 decembrie 1870 se deschide provizoriu linia Bucuresti - Buzau - Braila - Galati - Tecuci - Roman. In primavara anului 1871 ploile distrug o parte a liniei intrerupand circulatia. Guvernul Roman refuza in consecinta plata cuponului pe ianuarie 1871. Compania Strousberg neindeplinindu-si obligatiunile a fost inlocuita prin "Noua Societate a Actionarilor CFR". La 13 septembrie 1872 se deschidea oficial linia Pitesti - Bucuresti - Buzau - Galati - Tecuci - Roman, iar la 9 mai 1878, linia Pitesti-Varciorova.

In decembrie 1879 si ianuarie 1880 Parlamentul, sub presiunea Germaniei, care conditiona de aceasta recunoasterea independentei noastre, voteaza rascumpararea liniilor construite si administrate de consortiul Strousberg si apoi de "Noua Societate a Actionarilor CFR", si asfel ia fiinta la 1 aprilie 1880 prima directie a CFR, constituita din domnii Kalinderu, Statescu si Falcoianu. La 24 mai 1868 si in conditii aproape similare cu concesiunea Strousberg, Statul Roman incheie cu consortiul Offenheim o conventie pentru constructia liniilor Roman-Itcani; Pascani-Iasi si Veresti-Botosani, in lungime totala de 224 km.

In decembrie 1869 se da in circulatie linia Roman-Itcani; in iunie 1870 linia Pascani-Iasi si in noiembrie 1871 linia Veresti-Botosani. Exploatarea liniilor se face insa in conditii foarte proaste, statul trebuind in mod continuu sa plateasca anuitatea (amortismentul si dobanda cumulate in baza unui credit si care se platesc anual) pana cand, la 18 decembrie 1888 este nevoit sa sechestreze liniile, iar in ianuarie 1889 sa le rascumpere, obligandu-se la plata unei anuitati de 3.865.173 lei aur. Intre timp, in urma razboiului de independenta din 1877, Dobrogea redevenind teritoriu romanesc, Statul Roman rascumpara in 1882 si linia Cernavoda- Constanta, construita sub Imperiul Otoman in 1860 de catre aceeasi companie Barkley, care construise si linia Giurgiu-Bucuresti si care o exploata. Astfel Statul Roman devine proprietarul tuturor liniilor de cale ferata de pe teritoriul sau, in lungime totala de 1377 km, pe care le exploateaza de acum inainte in regie, cu personalul si controlul sau.

Prima cale ferata construita de ingineri romani
~ Buzau - Marasesti ~La 13 septembrie 1872 s-a deschis linia Bucuresti - Ploiesti - Buzau - Galati - Barbosi - Tecuci - Marasesti - Roman - Suceava. Un calator care mergea de la Bucuresti la Suceava trebuia sa treaca prin Buzau-Galati-Tecuci-Marasesti spre Suceava, drum lung si costisitor. Lipsa legaturii directe intre Buzau si Marasesti s-a resimtit pentru prima oara in timpul transporturilor militare din timpul Razboiului de Independenta (1877 - 1878), mai ales ca portiunea de linie din zona Barbosi-Braila putea fi blocata in orice moment cu artileria turca aflata pe Dunare. Imediat dupa razboi, la initiativa curajoasa a primului Ministru Ion Bratianu, s-a hotarat sa se incredinteze inginerilor romani constructia caii ferate Buzau-Marasesti. Aceasta reprezenta o prioritate atat politica, strategica cat si economica pentru ca lega pe drumul cel mai scurt caile ferate din Moldova cu cele din Muntenia.

La 30 martie 1879 se publica in Monitorul Oficial legea nr. 591, promulgata de Regele Carol I, prin care linia Buzau-Marasesti se declara de "utilitate publica", proiectele urmand sa fie intocmite de Ministerul Lucrarilor Publice. Linia, in lungime de 90 km a fost studiata, proiectata si executata intre mai 1879 si 1 iunie 1881, de catre Inspectorul General, ing. Dimitrie Frunza, impreuna cu un grup de 22 de tineri ingineri romani. Constructia liniei a costat 8.548.675,4 lei aur, respectiv 93.214 lei aur/km, fata de 306.000 lei aur/km reprezentand costul liniilor executate de concesionarii straini.

Inaugurarea oficiala a liniei Buzau-Marasesti s-a facut la 18 octombrie 1881 in prezenta Regelui Carol I si a Reginei Elisabeta, a Primului Ministru Ion Bratianu, membrii ai Guvernului, Conducatori ai Directiei Generale CFR si a unui numeros public. Calea ferata Buzau-Marasesti a fost prima linie din Romania, proiectata si construita cu inteligenta romaneasca. Caile ferate au patruns in vechile provincii istorice ale Romaniei de astazi pentru prima data in Banat (1854), apoi in Dobrogea (1860), Transilvania (1868), Muntenia (1869), Moldova si Bucovina (1869) si Oltenia (1875).

La 20 august 1854 se inaugureaza in Banat calea ferata a carbunelui Oravita-Bazias, cea mai veche linie de pe reteaua CFR. Pentru aceasta linie s-au adus 13 locomotive sistem Engerth fabricate la Viena.

La 4 octombrie 1860 este inaugurata calea ferata Constanta Port - Cernavoda Port pentru care societatea engleza concesionara "DBSR" aduce primele doua locomotive (Ovidiu si Tomis) fabricate de firma Bayer din Manchester.

In Transilvania pentru caile ferate: Pispocladany - Oradea si Szojl - Arad au fost aduse primele doua locomotive fabricate la firma Mayer din Moulhouse (Franta).

Pentru deschiderea cailor ferate din Muntenia, in perioada 1869-1872, au fost aduse 8 locomotive de la firma engleza "Canada Works-Birkenhead". Astfel pentru caile ferate construite pe teritoriul Romaniei de astazi, intre anii 1854-1875, au fost aduse in tara locomotive construite in Anglia, Franta si Austria.

PRIMELE LOCOMOTIVE DIN ROMANIA
. I Etapa 1872 - 1920:
· In anul 1872 uzinele "St. E. G." de la Resita produc pentru caile ferate europene: 16 macarale, 18 rezervoare pentru castelele de apa, 110 placi pentru intoarcerea locomotivelor, 514 inimi de incrucisare pentru macaze, 793 de tampoane.
· In 1872 uzina produce prima locomotiva, denumita Resita 2 cu ecartament de 948 mm, proiectata de John Haswell - directorul fabricii de locomotive "St. E. G." din Viena, locomotiva destinata transporturilor interne uzinale.
· In anul 1891 se infiinteaza "Fabrica de Masini, Vagoane si Turnatorie de fier" a societatii pe actiuni Johan Weitzer din Arad, prima fabrica de locomotive cu abur pentru ecartament normal din Transilvania.
· In anul 1896 se produce aici prima locomotiva cu abur seria 377 dupa proiectul seriei MAV - 377, al fabricii de locomotive din Budapesta, destinata trenurilor de calatori si marfa pe linii secundare.
· Intre anii 1896-1922 la Arad s-au construit 125 de locomotive din care astazi nu se mai pastreaza nici un exemplar, toate fiind casate in perioada interbelica.
· Din anul 1920 fabrica se profileaza numai pe constructia de vagoane, astazi fiind "Uzina de Vagoane Astra Arad".
II. Etapa 1920-1960:
· La 23 aprilie 1880, dupa infiintarea Administratiei C.F.R., Statul Roman a fost obligat sa cumpere din strainatate, cu pretul unor mari eforturi financiare, toate locomotivele cu abur necesare serviciului de exploatare.
· De la 193 de locomotive existente in anul 1882, parcul creste la 932 de locomotive in 1916 la data intrarii Romaniei in primul Razboi Mondial.
· Intregirea Statului National Roman, la 1 decembrie 1918 sporeste si reteaua de cale ferata de la aproape 4.000 km, la 11.000 km, numarul de locomotive ajungand la peste 2.500 de bucati, reprezentand 183 de tipuri provenite din Rusia, Germania si Austro-Ungaria. Lipsa pieselor de schimb, uzura exagerata produsa in timpul razboiului a condus la casarea unui mare numar de locomotive, declansandu-se in perioada urmatoare o criza pentru Administratia C.F.R. Datorita acestui fapt Guvernul Romaniei impreuna cu Administratia C.F.R. hotaraste trecerea la constructia de locomotive in Romania a opt tipuri moderne, executate dupa proiecte straine si autohtone.
In anul 1926 se produce la Resita locomotiva cu abur 50.243 "Regele Ferdinand", prima locomotiva construita in Romania in perioada interbelica. Datorita succesului in constructia de locomotive la Resita si Malaxa, incepand cu anul 1930, in Romania nu s-a mai importat nici o locomotiva.

Intre anii 1926-1960 in Romania s-au construit 1207 locomotive cu abur, reprezentand 10 tipuri pentru cale normala si trei tipuri pentru cale ingusta. Din acestea s-au fabricat 797 la "Uzinele Resita" si 410 la "Uzinele Malaxa" din Bucuresti. In anul 1960 productia de locomotive cu abur s-a sistat, industria romaneasca profilandu-se pe productia de locomotive diesel si electrice. Locomotivele cu abur au functionat in exploatarea C.F.R. pana in anul 1980. in perioada 1980-1998 locomotivele cu abur au fost casate in proportie de 98%.

TUNELE DE CALE FERATA
Primele tunele pentru cale ferata sapate in piatra, executate pe teritoriul tarii noastre, au fost cele 14 construite de societatea "St.E.G." intre anii 1856-1863, pe linia Oravita - Anina, date in exploatare la 15 decembrie 1863. Pe reteaua nationala a cailor ferate in lungime de 11.200 km, au fost construite intre anii 1856-1994, 191 de tunele cu o lungime totala de 71.500 m, reprezentand mai putin de 1% din totalul retelei.

PODURI DUNARENE
Dupa aproape 18 veacuri de la construirea podului lui Apolodor din Damasc, malurile Dunarii au fost din nou unite, construindu-se, intre anii 1890-1895, podurile de la Cernavoda, Borcea si respectiv Dunarea.
In anul 1879, proiectandu-se linia de cale ferata Bucuresti - Ciulnita - Fetesti, se avea in vedere unirea capitalei cu Marea Neagra prin linia existenta Constanta-Cernavoda, construita inca din anul 1860 de catre compania Offenheim.
Guvernul roman organizeaza doua concursuri internationale pentru proiectarea si realizarea unor poduri mari peste fluviul Dunarea si bratul Borcea.
Neobtinand rezultatele dorite, Guvernul a incredintat proiectarea si realizarea inginerilor romani din cadrul serviciului liniei Fetesti-Cernavoda al Directiei Generale a Cailor Ferate Romane, colectiv condus de ing. Anghel Saligny, renumit constructor de poduri metalice, profesor la Catedra de poduri a Scolii Nationale de Poduri si Sosele.
In proiectele realizate, ale caror calcule au fost verificate de sapte ori, s-a prevazut traversarea Dunarii la Cernavoda, pe un pod cu o deschidere centrala de 190 de metri si alte patru deschideri de 140 de metri, alaturi de un viaduct cu 15 deschideri de cate 60 metri.
Peste bratul Borcea s-a proiectat si realizat un pod cu trei deschideri de cate 140 de metri si 11 deschideri de cate 50 de metri. Intre cele doua brate ale fluviului, peste balta de 14 Km latime s-a proiectat si construit un viaduct cu 34 de deschideri de cate 42 de metri.
In acest mod, cei 4087,95 metri de poduri formau la vremea aceea cel mai lung complex de poduri construit in Europa.
La 9/21 octombrie 1890, s-a inaugurat inceperea lucrarilor la podul Dunarea, la Cernavoda, proiectat si realizat la 30 de metri deasupra apelor mari ale Dunarii, pentru a permite trecerea vaselor fluviale cu cele mai inalte catarge. Terasamentele liniei de cale ferata Fetesti-Cernavoda (21 Km), care leaga cele trei poduri, au constituit cea mai mare lucrare de acest gen din Romania, volumul total insumand 2.950.
Costul total al lucrarilor care au durat 5 ani, a fost de 35 milioane de lei aur, incluzandu-se si costul liniilor de cale ferata si al statiilor. Inaugurarea podurilor a avut loc la 14/26 septembrie 1895, in cadrul unor mari festivitati la care a participat si Majestatea Sa Regele Carol I.
Un tren special cu oficialitati a plecat din Gara de Nord din Bucuresti la ora 9.05 sosind la Fetesti la ora 12.30.
Dupa ce s-a batut ultimul nit, un nit de argint, s-a zidit documentul inaugurarii si s-a celebrat serviciul religios, trenul de incercare format din 15 locomotive a trecut pe pod cu o viteza de 60 km/h, intr-un zgomot infernal produs de fluierele locomotivelor, de sirenele vaselor de pe Dunare si de muzicile fanfarelor. Dupa acest tren a trecut un al doilea rezervat "oaspetilor", cu o viteza de 80 km/h.
In tot acest timp, Anghel Saligny a stat sub pod pe o salupa, alaturi de muncitorii cu care lucrase la realizarea maretei opere. La acea vreme, podul peste Dunare de la Cernavoda purta numele Suveranului Carol I, fiind cel mai lung pod din Europa si avea cea mai mare deschidere (190 m) din Europa Continentala, iar complexul celor trei poduri feroviare era cel mai lung de pe glob. Prin asezarea simetrica a grinzilor fata de deschiderea centrala, prin forma zvelta si armonioasa a conturului general, prin subtirimea barelor dantelate, asezat la o inaltime apreciabila deasupra apei si sustinut de pile inalte si subtiri, a fost si este si astazi considerat unul dintre cele mai frumoase poduri metalice din lume.

Detaliile istorice si tehnice le-am preluat de pe http://www.cfr.ro/


Numai bine si la cat mai multe calatorii cu trenul!
Cristina si Cristin DUMITRU

joi, 15 octombrie 2009

Colindul gutuii din geam, de Adrian Paunescu


Dulce, galbenă lumină
Cum şi eu bălai-eram
Mi-a pus mama o gutuie
Ce se coace-ncet la geam...
Aş muşca-o dar mă doare
Mă cuprinde-un fel de jind
Şi acum cînd trece anul
Parc-o simt îmbătrînind.
Galbenă gutuie
Dulce, amăruie
Lampă la fereastră
Toată iarna noastră!
Mama mea n-avea nici globuri
Nici beteală şi nici stea
Sărbătorile de iarnă
Cu gutui le-mpodobea...
Mi-a pus mama o gutuie
În fereastra dinspre drum
Şi o văd că luminează
N-am puterea s-o consum.
Parcă are-n ea ceasornic
Şi al mamei plînset sfînt
Luminează şi se stinge
O gutuie pe pămînt.
Luxul mamei cel mai mare
Cînd copii ne mai simţeam
Era pîinea de pe masă
Şi gutuia de la geam.

Impresii de Vacanta

http://www.intercraft.ro

Persoane interesate

Zborurile mele

Alaskan Malamut

Articole bucuresti vechi

Ce carti mai citim

  • "O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana. Jocurile Daniei" de Anton Holban

Ce muzica mai ascultam


For more widgets please visit www.yourminis.com

all blogs
Blog
PromBlog

Nu uitati de Dragobete!

20 martie - Echinoctiul de primavara si inceputul primaverii astronomice

Paste

21 iunie - Solstitiul de vara si inceputul verii astronomice

22 septembrie - Echinoctiul de toamna si inceputul toamnei astronomice

Craciun

Follow this site

free counters

Nu uita!

Adopta un catel!
Caini - Anunturi adoptii caini
Credincios, jucaus, prietenos